Plan scenă spectacol de dans: cum îl desenezi

Planul scenei (în engleză „stage plot”) e o schemă a scenei văzută de sus, din zbor de pasăre. Arată unde se plasează fiecare interpret, elementele de decor și echipamentul. Pe partea tehnică de sunet și lumini, indică și pozițiile monitoarelor de scenă (wedges), ale microfoanelor, ale DI box-urilor și ale racordurilor electrice. Pentru un spectacol de dans, utilizarea principală rămâne plasarea interpreților, decorul și planul de lumini: vocabularul detaliat de sunet privește mai ales concertele și muzicile actuale.

Trebuie deosebit de un document înrudit: „input list”, care pune în corespondență intrările cu canalele mixerului și servește drept ghid pentru patch. Cele două sunt complementare, dar distincte: input list ghidează mixerul, planul scenei ghidează organizarea fizică a scenei.

Se mai disting două planuri complementare, specifice artelor spectacolului. Planul de ansamblu (plan de masse) e o vedere de sus care cuprinde scena, culisele, sala, pasarelele, tijele și echipamentele mobile, cu linia marginii din față a scenei și axul scenei. Planul în secțiune (plan de coupe) e o vedere din profil a sălii, a turnului scenei, a subscenei și a tijelor. Împreună, dau o lectură completă a spațiului.

Cele patru repere cardinale ale scenei sunt fața, fundalul, côté cour și côté jardin. Fața (face) e partea din față a scenei, cea mai apropiată de public; fundalul (lointain) e partea din spate, cea mai îndepărtată de public, materializată de peretele din fund, opusă feței. Aceste două axe structurează orice lectură a unei plasări.

Capcana clasică a începătorilor privește cour și jardin, care se definesc ÎNTOTDEAUNA din punctul de vedere al publicului, niciodată al interpretului. Côté cour e partea dreaptă a scenei văzută din sală (deci în stânga interpretului cu fața spre public); côté jardin e partea stângă văzută din sală (deci în dreapta interpretului). Trucul de memorare al francezilor: „J.-C.”, ca Jésus-Christ, J de la Jardin în stânga și C de la Cour în dreapta, văzute din sală. Varianta pentru interpreți: „côté cour, côté cœur” (inima e în stânga actorului, deci și cour e în stânga lui). Termenii vin dintr-o tradiție: apar când Comédie-Française ocupă Salle des Machines din Palatul Tuileries, în jurul anului 1770, o parte dând spre curtea Luvrului, cealaltă spre grădina Tuileries; înainte se spunea „partea regelui” și „partea reginei”, denumiri abandonate după Revoluție.

Dacă lucrezi cu referințe în engleză, atenție la schimbarea punctului de vedere. În engleză, stage left și stage right se definesc din punctul de vedere al interpretului cu fața spre public (stage left = stânga lui), deci inversat pentru cine privește din sală. Upstage înseamnă spre fundal, downstage spre față; terminologia vine de la vechile scene în pantă (raked stage), înclinate spre public, unde a merge „upstage” însemna să urci fizic spre spate. Center stage e spațiul de joc central, cel mai vizibil.

Un plan al scenei trebuie să indice o scară. În spectacolul francofon, scara cea mai citată e 1/50 (1 cm pe plan = 50 cm în realitate); se folosește și 1/100 (1 cm = 1 m), cu scări de lectură de la 1/20 la 1/125. În sonorizare și în muzicile actuale, sursele anglofone citează mai degrabă 1/4 de inch pentru 1 picior (foot). Scara e deci o convenție pe care o alegi și o indici clar, nu o regulă unică.

Etapele construirii planului: 1) aduni informațiile (mărimea și forma scenei, elementele fixe ca ușile și stâlpii); 2) stabilești scara; 3) desenezi conturul scenei și elementele ei permanente, pe hârtie milimetrică sau într-un program; 4) plasezi fiecare element cu simboluri și un cod de culori; 5) adaugi o legendă și o linie de contact (nume, telefon sau e-mail, data și versiunea). Printre instrumentele citate se află Vectorworks, SketchUp, AutoCAD și generatoare online dedicate. Stancz, instrument web de plasare și de vizualizare a formațiilor în 2D, 3D și Vedere din sală, poate servi și la conceperea și partajarea plasărilor interpreților.

Planul la scară are utilizări foarte concrete pe teren: transpui implantarea proiectoarelor măsurată pe plan, distribui draperiile laterale (pendrillons), trasezi limitele de vizibilitate și liniile de la care publicul ar vedea în culise, calculezi înălțimile frizelor și unghiurile de difuzie a sunetului. Planul pe hârtie rămâne indispensabil ca să măsori și să trasezi direct pe podea. Ca să situezi cadrul: portalul scenei e elementul fix care încadrează deschiderea dintre sală și scenă, cu podeaua avanscenei la bază; această deschidere o poate închide cortina de fier. În spatele lui, mantia lui Arlechin (manteau d’Arlequin), numită și portal mobil, reglează lățimea și înălțimea deschiderii după dimensiunile decorului.

Fluxul de transmitere e codificat. Sala gazdă furnizează planurile în secțiune și de ansamblu ale scenei, incluse în fișa ei tehnică; compania își transpune pe ele implantarea decorului și a luminilor. Reunite, aceste documente devin „pivotul, elementul indispensabil echipelor tehnice pe teren”. Planul scenei nu e deci un document izolat: se înscrie într-un schimb între sală și companie.

Directorul tehnic (régisseur général) folosește fișa tehnică (a sălii plus a companiei) ca să definească condițiile de primire și să supravegheze montajul și desfășurarea spectacolelor. Fișa sălii dă dimensiunile scenei, tipurile de tije, limitele de încărcare ale sistemelor de ridicare, capacitatea sălii și parcul de echipamente; compania își declară acolo nevoile de lumini, sunet, personal și decor (motoare, ancorări cu cabluri etc.). Pe partea de lumini, planul de implantare precizează tipul, poziția, orientarea, reglajul și culoarea proiectoarelor, iar lista de cue-uri (conduite, în franceză) enumeră cronologic semnalele și efectele de realizat în timpul spectacolului.

Fișa tehnică trebuie să precizeze dimensiunile minime ale scenei și mașinăria cerută (intră decorul? e potrivită scena?), să ofere o descriere și o fotografie a elementelor scenice și să-i identifice pe responsabilii tehnici ai companiei, cu datele lor de contact. Are valoare contractuală: orice omisiune îl angajează financiar pe producător. Regula de aur enunțată de surse: mergi la esențial ca să fii înțeles.